Nu multă lume mai ține minte echipa cu care FC Argeș a jucat ultimul meci înainte de desfiintare. Parcă nu mai erau Ivanica și Briceag în teren nu? Parcă erau niște puști băgați cu forța de marele manager. Aproape nimeni nu știe toată prima echipă care a jucat la Valea Ursului în meciul de revenire al violetilor. Ciudat sau nu, aceste două formații au un numitor comun.96 e anul grupei care a evoluat contra celor de la Damila în ultimul meci de liga a 2 a. 96 e și anul în care s-a născut Andrei Barbu, singurul supraviețuitor al acelei echipe. Iată cum peste ani și ani se vor scrie povești despre el, singurul fotbalist ce a prins pe teren atât dispariția cât și apariția acestui club.
A.O: Cum a fost pentru tine să joci ultimul meci al lui FC Argeș?
A.B: Înainte de meci noi nu știam nimic, am intrat în teren pentru victorie, motivați, așa cum am făcut-o de fiecare dată. FC Argeș e echipa mea de suflet și am primit cea mai proastă veste când am aflat că s-a desființat.
A.O: Ai venit de la prima selecție chiar dacă aveai echipă la Curtea de Argeș, atât de mult înseamnă clubul lui Dobrin pentru tine?
A.B: De mic tata mă lua la meciurile lui FC Argeș care a devenit ca o a doua familie pentru mine. De atunci am visat mereu să îmbrac tricoul violet.
A.O: Ești singurul jucător ce a jucat pentru FC Argeș la ultimul și la primul meci. Ai simțit vreo emoție specială la revenire?
A.B: În primul meci am vrut să demonstrez că nu degeaba joc la o așa echipă de tradiție și am făcut tot ce am putut încât să iasă bine.
A.O: Peste cât timp vezi acest Argeș într-o ligă superioară?
A.B: Eu sper să progresăm și ușor ușor să promovăm. FC Argeș merită acest lucru datorită tradiției și în memoria lui Nicolae Dobrin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu