vineri, 13 iunie 2014

Aveai habar de ei?


    În acest articol o să vă prezint 5 jucători ce au făcut istorie pentru naționalele lor la Cupa Mondială. Cu siguranță toți îi cunoaștem pe Pele, Maradon, Ronaldo sau Zidane. Însă ceilalți eroi? Ei de ce să nu fie cunoscuți?

    Primul este Cuauhtemoc Blanco, un atacant ce a jucat pentru naționala mexicană 120 de meciuri și 3 WC, în 1998, 2002 și 2010. Acesta a stabilit un record pe plan local marcând la toate cele 3 competiții. În prezent, la 41 de ani este încă în activitate, iar în acest an i-a fost organizat meciul de retragere împotriva Israelului. Acesta aramas în minte suporterilor datorită celebrului Blanco Trick.

    Joe Gaetjens este omul ce a reușit să înscrie golul cu care SUA a învins Anglia în urmă cu 64 de ani la Belo Horizonte. Acel meci a fost considerat multă vreme cea mai mare victorie a unui underdog, SUA fiind compusă doar din jucători semi-profesioniști, în timp ce Anglia așa cum știm toți este inventatoarea fotbalului organizat. Aceasta partidă a devenit subiect de film, apărând pe marile ecrane în 2005 sub numele de "The game of their lives".

    Geoff Hurst reprezintă eroul Angliei. În finala din 66 împotriva Germaniei de Vest, acesta a reușit să marcheze în prelungiri ambele goluri cu care englezii au învins cu 4-2. Golul de 3-2 reprezintă însă cea mai controversată reușită din istoria fotbalului.

    Sebastian "El Loco" Abreu a fost unul dintre cei mai grozavi atacanți din istoria naționalei Uruguayului. Chiar dacă a fost contemporan cu Recoba, Forlan, Cavani sau Suarez acesta și-a făcut loc la două cupe mondiale în 2002 și 2010. În sfertul cu Ghana din 2010 acesta a fost desemnat să execute ultima lovitură de pedeapsă a celestilor. Și-a respectat poreclă de "nebunul" și a reușit să îl învingă pe portarul advers cu o panenka, trimițând naționala sa în semi-finale.





    Papa Bouba Diop. Nu a fost un jucător de creație sau un idol al tribunelor, însă a produs un șoc enorm în 2002. La meciul de deschidere dintre Senegal și Franța, africanii la primul lor turneu final au reușit să învingă campioana mondială ce îi avea în teren pe Henry, Zidane sau Lizarazu. Dulapul așa cum a fost poreclit de fanii lui Fulham, a mers atunci cu naționala senegaleză până în sferturi, cea mai mare performanță a unei țări africane la acel moment. 

joi, 12 iunie 2014

Autograf de Mondial


    A sosit ziua cea mare! Nu o să vă aburesc cu echipe probabil pentru meciul din această seară fiindcă le puteți găsi oriunde și în orice limbă doriți. Am să vă arăt însă un lucru de care mi-am dat seamă în această dimineață! Am autograf de Mondial! 
   
  
    În urmă cu 3 ani parcă, în liga 1 promovase Internațional Curtea de Argeș, o echipă ce venea de nicăieri însă avea aspirații mari. În lotul acelei echipe se regaseau Chiriches, Răduț, Nistor și cei doi ivorieni despre care am mai scris aici, Viera și Emma Kone. Ousmane se afla și în lotul Coastei de Fildeș pentru acest Mondial. Azi, făcând curat printre autografe am găsit o semnătura a fundașului central pe un bon de casă de la Carrefour, se pare că nu am amintiri de la Messi sau Eto'o, însă mă mândresc și eu cu un autograf de Mondial.  

miercuri, 11 iunie 2014

Pe unde vedem Mondialul

    AMR 1 zi

    Azi o să vă propun câteva baruri unde puteți vedea meciurile de la Mondial. Am ales niște puburi deja probate de mine și unde m-am simțit foarte bine. Cu siguranță dacă doriți o terasă vă puteți opri oriunde în Centrul Vechi, însă dacă veți caută un refugiu mai răcoros ar trebui să mergeți în:

   Half-Time Pub, este cunoscut de toți amatorii de fotbal din București datorită întâlnirilor fanilor celor de la Liverpool. Este un local cu profil fotbalistic iar o bere costă de la 7 lei în sus.

   Oktoberfest Pub. Aici berea este ceva mai ieftină, pleacă de la 5 lei, însă ai plăcerea de a îți comandă o găleata sau un metru, ce te vor face să te simți ca la Munchen.

    Primus Pub. Aflat în apropiere de Piața Romană, Primus este un pub cu specific britanic unde mie îmi place să mă duc destul de des. Berea pleacă de la 7,5 lei, iar mâncarea este delicioasă.

    Și pentru că voi vedea câteva meciuri și în Pitești am selectat și de aici câteva locuri

    Cornel Pub&Grill. Este locul unde îmi place cel mai mult să beau o bere și să mănânc ceva. Prețurile încep de la 4 lei, iar mâncarea este delicioasă și foarte accesibilă.

    Eden Pub. Este deja o tradiție să văd meciuri de la turneele finale aici, am urmărit atât CM din 2010 cât și Euro 2012. Prețurile sunt ok, încep de la 5 lei, iar clătitele de aici sunt foarte gustoase.

marți, 10 iunie 2014

Cel mai tare joc pentru Mondial

    Cei de la FIFA împreună cu McDonald's au lansat un joc foarte tare cu ocazia Campionatului Mondial. Concret îți alegi 23 de jucători(3 portari, 7 fundași, 8 mijlocași și 5 atacanți), îți faci un prim 11, iar în funcție de performanțele titularilor vei acumula puncte.
 
    Cea mai bună fază este că îți poți face o ligă proprie în care să te dulezi cu prietenii și să vezi care e cel mai tare "Pițurcă" din gașca ta. Vă aștept pe "Bucharest League" pentru a vedea dacă Jedinak și Shaqiri ai mei îi pot bate pe jucătorii voștri.

mcdonalds.fantasy.fifa

Un gol istoric l-a lăsat fără echipă

    AMR 2 zile. Deja nu mai am chef de nimic...
 
    Azi vă voi spune o poveste mai puțin cunoscută, o poveste ce a făcut deliciul presei internaționale în vara lui 2002. După cum bine știm în 2002 CM s-a desfășurat în Coreea de Sud și Japonia, turneu la care coreenii au ajuns până în semi-finală. Cum au ajuns ei acolo? Au terminat pe primul loc într-o grupă cu Portugalia, SUA și Polonia, au învins Italia cu 2-1 în prelungiri și Spania la loviturile de departajare, urmând să piardă 1-0 cu Germania și 3-2 finala mică cu Turcia.
 
    În meciul din optimi 2-1 cu Italia după prelungiri, un anume Ahn Jung-Hwan a înscris în minutul 117 golul de aur, gol ce reprezenta o performanță istorică,Ahn era jucător chiar în Italia, la Perugia. A doua zi după meci, atacantul sud-coreean a fost anunțat că a rămas fără echipă. Președintele Perugiei, Luciano Gaucci, a declarat în presă:" Doar nu o să plătesc în continuare un jucător ce a distrus fotbalul italian."
 
   După acel moment, Ahn s-a întors în Asia la Shmizu S-Poulse, însă avea să mai prindă două contracte în Europa, la Metz și Duisburg. A mai prins și o Cupă Mondială, unde a reușit să distrugă doar șansele fotbalului togolez.


 

luni, 9 iunie 2014

Care e cel mai tare job din lume?

    Tom Deacon, un băiețaș din Southampton, ne zice la începutul fiecărui clip al său de pe youtube că are cel mai tare job din lume. La început nu înclinam să cred asta, însă după ce am urmărit toate filmulețele sale aș da 10 ani din viață pentru un asemenea loc de muncă.
 
    Concret la începutul sezonului 2012/2013 din grupele UEFA Champions League acesta a început să meargă prin mai multe orașe ale Europei și să vadă meciuri, fiind suporterul echipei gazdă. A început cu un Malaga-Zenit, nu e cine știe ce am zice, a continuat la Cluj pentru meciul celor de la CFR cu Man. United și multe alte orașe. A ajuns de vreo 2 ori la Dortmund, de 3 ori la Munchen, la Paris, Moscova, Madrid sau Manchester, dar și la finalele de la Londra și Lisabona.
 
    Acesta colindă orașele în căutare de suporteri, legende ale cluburilor sau locuri unde își poate petrece timpul liber pe care îl are înainte de meciuri. Vă las linkul către primul său meci și vă recomand să le vizionați pe toate, diferența dintre acest serial și Dexter sau Suits este că aici totul e real.

Malaga-Zenit The Eurofan

Cum se face promovarea?


    AMR 3 zile!
 
    Mai este extrem de puțin până la ziua cea mare, eu am început să număr și orele. Azi vă voi prezenta cele mai tari 3 reclame făcute cu ocazia Mondialului. Zeci de vedete apar în ele de la Neymar și Goetze până la Messi sau Neuer, însă avem parte și de oameni ca noi toți cu abilități excepționale în a jongla cu mingea. Urmăriți cu plăcere!







duminică, 8 iunie 2014

De ce poate să fie Bosnia surpriza

    AMR 4 zile!
 
    Mi-am ales și eu favorita, nu îmi dau seama de ce dar voi merge pe mâna Bosniei. Cu siguranță aceștia nu sunt în stare să câștige Mondialul însă măcar un sfert de finală cred că pot face. Grupa nu e complicată, cu Argentina, Iran și Nigeria, iar dacă trec de ea vor juca cel mai probabil cu Franța sau Elveția, echipe cam de aceelasi nivel.
 
    Bosnia are un echilibru perfect în teren între experiență și talent. În poartă se află Begovic, jucător cu zeci de meciuri în Premier League pentru Stoke, iar linia de apărare este 100% nemțească Mujdza, Spahic, Kolasinac și Bicakcic fiind fotbaliști ce au evoluat constant în acest sezon pentru Freiburg, Leverkusen, Schalke și Braunschweig.
 
    La mijloc îi au pe bătrânul Misimovic, în prezent la Guizou Renhe, Pjanic și Lulic de la Roma și Lazio, dar și pe experimentații Salihovic, Medujanin și Ibricic. Atacul este de nota 9 spre 10 cu doi golgheteri adevărați, Dzeko și Ibisevic, jucători ce au marcat o mulțime de goluri în preliminarii.
 
    Chiar dacă principalul lor atu este reprezentat de cei doi atacanți, Bosnia se poate baza și pe tehnica și viteza lui Pjanic și Lulic, chiar și fundașul stânga Kolasinac fiind un vitezist. Un alt factor extrem de important este reprezentat de abilitatea incredibilă a lui Salihovic de a marca din loviturile libere de la mare distanță, el putând să hotărască în acest mod soarta multor meciuri.
 
    Un lucru extrem de interesant în lotul Bosniei este prezența lui Tino-Sven Susic, jucător la Hajduk Split, el fiind nepotul selecționerului Safet Susic. În cele două jocuri amicale disputate înainte de Mondial, Bosnia a reușit să învingă Coasta de Fildeș cu 2-1 și Mexicul cu 1-0, rezultate ce îi dau dreptul să spere la un turneu final de calitate.

 In video aveti profilul complet al Bosniei si povestea acesteia!